Despre evolutia omului

Evolutia omului - subiectul de discutie cel mai "fierbinte" din istorie

„Omenirea mai întâi s-a ridicat în picioare, apoi s-a deşteptat” (Stephen Jay Gould)

De ce suntem atât de speciali? Pentru cei mai mulţi, omul a fost “încununarea Creaţiei”, iar Charles Darwin a provocat un şoc teribil atunci când a inclus specia umană între animale, ca descendentă a strămoşilor primatelor.

Înainte de Homo sapiens

Istoria primatelor îşi are originea acum 65 de milioane de ani, în grupurile de animale care au supravieţuit cataclismului ce a dus la dispariţia dinozaurilor. Cea mai veche specie de primate numită Plesiadapsis provine din America de Nord, dar s-au răspândit în Eurasia şi Africa în perioada Paleocenului şi Eocenului, datorită climei.

Clima a fost marcata de formarea primilor gheţari în Antarctica, acum 30 de milioane de ani. Notharctus este unul din animalele care a trăit în această perioadă. S-au descoperit fosile ale sale în Germania, în anul 1980, care a trăit acum 16,5 milioane de ani, cu 1,5 milioane de ani mai mult decât speciile similare din Africa de Est. Acest lucru pune la încercare ideea ca strămoşii omului îşi au originea în Africa.

David Begun este de părere ca aceste primate au trăit mai întâi în Eurasia iar mai apoi au migrat până în Africa.

Kamoyapithecus datează de acum 24 milioane de ani, şi se crede că este înrudit cu Aegitopithecus, Proplithecus şi Parapithecus, care au trăit acum 35 de milioane de ani. Saadanius este un alt gen de primate care datează din perioada Oligocenului, fiind în strânsă legătură cu cel mai recent strămoş comun al maimuţelor. Saadanius este reprezentat de o singura specie, Saadanius hijazensis, fosilele descoperite datând de acum 29 de milioane de ani.

În Miocenul timpuriu, acum 22 de milioane de ani, speciile s-au diversificat şi mai mult. S-au descoperit fosile de Victoriapithecus, Proconsul, Rangwapithecus, Dendropithecus, Limnopithecus, Nachlapithecus, Equatorius, Nyanzapithecus, Afropithecus, Heliopithecus, Kenyapithecus, toate în Africa de Est. Clima şi condiţiile în bazinul Mediteranean au ajutat foarte mult la diversificarea speciilor. S-au descoperit fosile ale multor specii în Franţa, Spania şi Austria, iar hominizii Oreopithecus au fost descoperiţi în Italia, datând de acum 9 milioane de ani.

Nakalipithecus este o specie înrudită cu ultimul strămoş comun al gorilelor, cimpanzeilor şi oamenilor şi a fost descoperită în Grecia. Dovezile genetice arată că gorilele s-au despărţit de linia noastră acum 8 milioane de ani, iar cimpanzeii acum 4 milioane de ani. ADN-ul uman este într-o proporţie de 98,4% identic cu cel al cimpanzeilor.

Sahelantropus tchadensis (7 milioane de ani vechime) se află pe aceeaşi linie de evoluţie cu oamenii, urmate de Ardipithecus (5,5 – 4,4 m.a), cu speciile Ar. kadabba şi Ar. ramidus şi Australopithecus (4,1 – 1,8 m.a) cu speciile Au. anamensis, Au. afarensis, Au. africanus, Au. bahrrelghazali, Au. garrhi şi Au. sediba. Au urmat Kenyanthopus (3 – 2,7 m.a), Paranthopus (3 – 1,2 m.a) cu speciile P. aethiopicus, P. boisei şi P. robustus. În cele din urmă, Homo (2 m.a – prezent), cu speciile Homo habilis, Homo rudolfensis, Homo ergaster, Homo georgicus, Homo antecessor, Homo cepranensis, Homo erectus, Homo heidelbergensis, Homo rhodesiensis, Homo neanderthalensis, Homo sapiens idaltu, Homo sapiens arhaicus şi Homo floresiensis. Homo sapiens sapiens este singura specie care a supravieţuit din genul său.

Antropogeneza

Originea omului datează de acum 2 milioane de ani, undeva în estul Africii. Primele fosile descoperite, recunoscute ca fiind primii oameni au fost denumiţi “Homo habilis”. Însă, de curând, s-a constatat ca specimenele descrise sub acest nume erau prea variate pentru a aparţine unei singure specii. În funcţie de particularităţile corpului şi a creierului au fost împărţite în mai multe specii. De exemplu, cele cu creierul mai mare au fost numite Homo rudolfensis. Această specie se deosebea de Australopithecus: braţele erau mai scurte şi picioarele erau mai lungi, molarii erau mai mici şi incisivii erau mai mari.

Antropologia relevă trecerea omului din starea de animalitate la cea de umanitate, fiind condiţionată de trei coordonate esenţiale: starea bipeda, limbajul articulat şi gândirea. Prin acestea, omul se diferenţiază de orice alt animal. Evoluţia omului (ca şi a tuturor speciilor) este considerată continuă şi ascendentă, adică trecerile nu au fost bruşte, de la un nivel mai puţin evoluat (maimuţe) la un altul mai evoluat (umanoizi).

Omul a fost un animal de trib încă de când s-a ridicat în două picioare, acum mai bine de patru milioane de ani. Mersul biped a avut numeroase avantaje, braţele puteau fi folosite la apucarea obiectelor, însa a avut şi dezavantaje. Era mai dificil să fugă pentru a scăpa de prădători. Însă, prin cooperare, puteau face faţă oricărui prădător.

Timp de două milioane de ani, hominizii au trăit în grupuri, asemenea cirezilor de animale ierbivore, iar mai apoi, au devenit adevăraţi vânători (şi încă mai sunt). Trăind în grupuri, instinctele de iubire, compasiune, cooperare, curiozitate şi inventivitate au evoluat odată cu ei. Instinctele erau necesare ca specia să poată supravieţui. În timp ce instinctele nu se pot modifica prin educaţie, comportamentul lor putea fi modelat de semeni. Intelectul s-a dezvoltat încet, timp de 4 milioane de ani, odată cu dezvoltarea uneltelor şi a vieţii din ce în ce mai complexe pe care o trăiau.

Oamenii şi-au dezvoltat în timp caracteristici care îi deosebesc total de alte specii. Hominidul timpuriu Australopithecus afarensis a început să meargă vertical în urmă cu trei milioane de ani. Acest lucru s-a întâmplat din cauza schimbărilor climatice de pe glob din timpul erelor glaciare, care au dus la rărirea pădurilor şi răspândirea stepelor cu grupuri izolate de copaci. Primatele mari arborescente erau dezavantajate comparativ cu cele terestre, care aveau mersul vertical, puteau să-şi caute hrana pe pământ, puteau vedea teritorii deschise şi folosi unelte.

Hominizii timpurii (Homo habilis) au creat şi folosit unelte simple de piatră în urmă cu cca. două milioane de ani, într-o epocă în care creierul lor mai mare decât al altor specii de primate le permitea acest lucru. Homo habilis vâna animale pentru a se hrăni, dar aduna şi fructe sau rădăcini.

Homo erectus, mai mare, s-a dezvoltat în urmă cu 1,5 – 2 milioane de ani şi a fost prima specie de om timpuriu care s-a mutat din Africa în regiuni de climă nordică. Unul dintre motive ar putea fi creşterea consumului de carne, care l-a determinat să caute locuri de vânătoare mai bune. Se presupune că folosirea focului ar fi jucat un rol important în aceasta migrare.

Robustul neandertalian (Homo neanderthalensis) şi omul modern, mai înalt şi mai slab (Homo sapiens) s-au dezvoltat din aceste specii de hominizi timpurii. Se pare că oamenii moderni au apărut în urmă doar cu 130 000 ani, în Africa.

Specia umană s-a răspândit apoi pe tot globul datorită schimbărilor geo-climatice şi a progresului tehnologic. Pornind din Etiopia, valea Omo şi Hadar, Homo sapiens s-a răspândit, o sută de mii de ani după Homo erectus, în întreaga Africă, Asia de Sud şi respectiv Europa de sud. În perioada Paleoliticului superior, Homo sapiens a ajuns până în nordul Europei. America a fost populată probabil în timpul glaciaţiei de acum 20 – 30.000 de ani, în mai multe etape, dintre care ultima acum 12.000 – 10.000 ani.

Fosilele descoperite ne-au arătat că au existat două mari migraţii, sprijinind modelul “out of Africa” (sursa: revista “Science” a adus ipoteza că au existat două rânduri de migraţii, după ultimele studii ale ADN-ului). Specia noastră, Homo sapiens, se pare că îşi are originea în estul Africii, cele mai vechi fosile datând de acum 200.000 de ani. Homo sapiens a migrat către nordul Africii acum 100.000 de ani. Această etapă a fost denumită “Out of Africa II”.

Deşi fiinţele umane au în comun multe trăsături biologice cu alte organisme, în special cu mamiferele, caracteristicile lor unice le fac sa fie una dintre cele mai dezvoltate specii de pe Pământ.

Aşa cum nici o altă fiinţă n-a mai făcut-o vreodată, oamenii au dat formă propriei vieţi, modificând mediul în care trăiesc şi lucrurile vii din el. Se deosebesc de alte animale prin mersul vertical (biped), capacitatea uriaşă de a învăţa, vorbire, scriere, citire, gândire abstractă, conştiinţă de sine, creativitate, diversitate culturală.

Sursa: www.descopera.org , articol de Marius Ignătescu (noiembrie 2011)