Despre teoria darwinista a evolutiei

Darwinismul – teoria clasică a evoluţiei biologice

Evoluţia = succesiune de evenimente biologice irepetabile, care generează noi formaţiuni biologice sau doar elemente noi în cadrul unui plan de organizare vechi (ex. apariţia unor grupe noi de plante sau animale, cu organizare diferită faţă de cele deja existente; apariţia unei specii noi, evoluţia anatomiei inimii la vertebrate, etc.) NU este evoluţie dezvoltarea embrionară a unui individ sau migrarea unei populaţii într-un mediu nou de viaţă.

Formele şi legile evoluţiei sunt studiate de ştiinţa evoluţiei, ale cărui prime legi şi mecanisme au fost descoperite de Charles Darwin (1809-1882), în urma călătoriei sale în jurul lumii, pe nava Beagle, între 1831-1836, când a studiat pampasul argentinian, regiunea marilor fluvii din zonă (Rio de la Plata, Paraña, Paraguay, unde a descoperit fosile de mamifere primitive protoungulate - Machrauchenia), apoi insulele din arhipelagul Galapagos (unde a observat variabilitatea intraspecifică  a păsărilor şi broaştelor ţestoase gigantice de uscat şi adaptările animalelor la viaţa insulară) şi recifurile de corali din Oceanul Pacific). Întors în Anglia, publică în 1859 cartea „Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă”, care a demonstrat că evoluţia este un fapt, o realitate obiectivă, contribuind la descoperirea mecanismului evoluţiei şi la explicarea ei ştiinţifică.

EREDITATEA ŞI VARIABILITATEA – BAZA MATERIALĂ A PROCESULUI EVOLUŢIEI

Darwin considera ereditatea ca o caracteristică esenţială a lumii vii, transmiterea ereditară a unui caracter fiind o regulă, iar netransmiterea lui, o excepţie. Totodată, a identificat rolul în evoluţie a variaţiilor ereditare (diferenţele care apar între indivizii unei specii, fără excepţie, şi care se transmit la descendenţii acestor indivizi). După modul de reacţia faţă de condiţiile de mediu, se disting două tipuri de variaţii:

·      definite (constau în reacţia uniformă a indivizilor dintr-o specie, indiferent de descendenţă, faţă de condiţiile de mediu (ex. animalele aduse pe insule, dau, fără excepţie, descendenţi mai mici decât ele, ca adaptare la spaţiul şi hrana reduse; plante care cresc la munte sunt de talie mică şi au tulpinile culcate pe sol);

·      nedefinite (constau în reacţia neuniformă a indivizilor din aceeaşi descendenţă la condiţiile de mediu; ex. plantele dintr-un lan, deşi provin din acelaşi lot de seminţe şi se dezvoltă în aceleaşi condiţii de mediu, au dimensiuni şi caracteristici morfo-fiziologice distincte).

FACTORII PRIMARI (DARWINIŞTI) AI EVOLUŢIEI:

1. Ereditatea

Darwin a observat (în mod empiric) că diferitele caractere ale organismelor de transmit ereditar de la o generaţie la alta, descendenţii perpetuând caracteristicile părinţilor.

2. Variabilitatea

De asemenea, Darwin a observat (în mod empiric) că în cadrul fiecărei specii (populaţii), indivizii diferă întotdeauna (mai mult sau mai puţin) între ei. Variaţii pot fi nedefinite sau definite (vezi mai sus).

3. Suprapopularea

Este o tendinţă naturală a organismelor vii, aceea de a se înmulţi în mod nelimitat. Dar supravieţuirea tuturor ar supraîncărca mediul şi ar epuiza resursele de spaţiu şi hrană, de aceea o parte din indivizi pier (în special segmentul tânăr al populaţiei).

4. Lupta pentru existenţă

Se manifestă prin concurenţa ce se produce între indivizii unei populaţii pentru asigurarea resurselor necesare supravieţuirii (hrană, apă, adăpost, apărarea faţă de duşmani şi factorii nefavorabili de mediu), în condiţiile suprapopulării. Lupta pentru existenţă include şi concurenţa care apare pentru obţinerea unui partener pentru reproducere (transmiterea ereditară a caracterelor).

5. Selecţia naturală

În condiţiile luptei pentru existenţă, supravieţuiesc preferenţial exemplarele care poartă anumite caractere avantajoase pentru condiţiile de mediu date. Sunt reţinute şi perpetuate variaţiile avantajoase pentru purtătorii lor şi pentru specie.

Selecţia naturală tinde să conserve sau să mărească gradul de adaptare a populaţiilor (speciilor) la condiţiile de mediu. Adaptarea este considerată starea în care o populaţie sau o specie se află în echilibru cu mediul său, realizând supravieţuirea şi perpetuarea pe termen lung în condiţiile date.

Condiţiile de mediu determină sensul selecţiei, deoarece o caracteristică poate fi avantajoasă sau dezavantajoasă, după mediul în care se manifestă.

MECANISMUL EVOLUŢIEI

œ     În anumite condiţii de mediu, selecţia naturală tinde să favorizeze anumite varietăţi avantajoase şi să elimine eventualele varietăţi avantajoase şi să le elimine pe cele dezavantajoase.

œ     Există şi forme dezavantajoase, cu caractere intermediare între extremele avantajoase.

œ     Astfel se produce fenomenul numit de Darwin divergenţa caracterelor: formele avantajoase se menţin şi se accentuează; prin această accentuare şi prin dispariţia formelor intermediare, formele avantajoase devin în timp specii distincte (fenomenul de speciaţie).

CONCLUZII:

·      Teoria evoluţiei biologice se înscrie în „gândirea de tip evoluţionist în biologie” sau paradigma evoluţionistă (un sistem de teorii care încearcă să explice originea şi evoluţia vieţii, cu diversitatea şi particularităţile ei, pe baze materialiste).

·      Teoria darwinistă susţine că, pornind de la primele celule, diversitatea lumii vii a apărut prin evoluţie.

·      Baza evoluţiei este variabilitatea, produs al mutaţiei.

·      Forţa motrice a evoluţiei este selecţia naturală.

·      Formaţiunile biologice noi sunt fie structuri noi în cadrul unor organisme deja existente, fie organisme noi, diferite de cele din care au provenit.

·      Evoluţia este gradată, făcându-se de la simplu la complex ( organisme unicelulare à organisme pluricelulare; peştii à amfibieni, etc.).

Sursa: P. Raicu si colaboratorii - Biologie, manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactica si Pedagogica (varianta conforma vechii programe de biologie)